+1
2014 a fost Centenarul naşterii lui Corneliu Coposu. Putem spune cu mâna pe inimă că, graţie Fundaţiei Corneliu Coposu, Fundaţiei Academia Civică, Fundaţiei Române pentru Democraţie, mulţumită Caietelor Silvane, Revistei Dilema Veche, TVR2, Editurii Humanitas, Editurii Vremea, datorită unui mare număr de oameni de suflet, autorităţi locale, firme şi instituţii, Anul Coposu n-a trecut neobservat!
Poate că niciodată, de-a lungul a 12 luni, numele unei personalităţi a istoriei României n-a fost atât de mult, de frumos şi de “acoperitor” pomenit. Au fost numeroase şi variate manifestări, de la proiecţii de documentare şi inaugurarea unei celule cu numele Seniorului în Fortul 13 Jilava, până la concertul omagial de la Ateneu şi lansarea mai multor cărţi dedicate memoriei marelui om politic.
N-am să spun acum cât de frumos – şi cât de folositor naţiunii! – ar fi fost ca Seniorul Coposu să fie sărbătorit, preţuit şi – să nu ne ferim de cuvinte – folosit în timpul vieţii, în cei cinci ani de democraţie post-decembristă, cât am avut norocul să ne mai fie contemporan. E un truism şi o sursă de tristeţe. Întrebarea “Oare cum ar fi arătat România acestui sfert de secol dacă ar fi fost condusă de la început de oameni precum Corneliu Coposu?” este nu doar retorică, ci şi dureroasă…
Nu putem schimba trecutul. Ce-a fost a fost.
Dar ce va fi?
Dacă noi, românii, ca naţie în ansamblul ei, mai avem măcar o parte din calităţile interbelice, dacă avem în suflet fie şi o câtime din iubirea de ţară pe care o avea Seniorul, dacă am păstrat sau măcar am recăpătat ceva din inteligenţa, determinarea şi gândirea strategică a clasei politice de dinainte de comunism, atunci măcar de-acum încolo ar trebui să fim altfel. Să fim un pic mai aproape de profilul moral şi intelectual al lui Corneliu Coposu.
Altfel spus, oricât de frumoasă ar fi fost aniversarea Centenarului, esenţial este ce facem DUPĂ consumarea lui! Ne-ntoarcem la cvasi-indiferenţa faţă de trecutul recent, care a dominat anii 1990-2013 sau, Doamne fereşte!, la confuziile intenţionat create şi răspândite în primul an de după revoluţie? “Bifăm” sărbătorirea veacului scurs de când Dumnezeu ni l-a dăruit pe Corneliu Coposu şi ne vedem de ale noastre?
Care “ale noastre” – se vede în fiecare zi la televizor… Nu vreau să murdăresc acest colţ de pagină al Fundaţiei nici măcar pomenindu-le în treacăt…
Sau încercăm să reconstruim structura de rezistenţă a poporului român, să-i recuperăm ADN-ul, să-i facem un autotransplant cu celule stem recoltate din partea bună, frumoasă şi deşteaptă a istoriei sale? Nu vorbim aici de Constituţie, legi, reguli şi nici de instituţii ale statului sau partide. Vorbim despre esenţă, despre circuitul sanguin al naţiunii, despre mentalităţi, moralitate, credinţă în Dumnezeu, dragoste faţă de tărâmul pe care te-ai născut.
Vorbim despre Moştenirea Corneliu Coposu.
Haideţi să n-o lăsăm să se stingă de tot, suflată din toate părţile de toate vânturile rele, haideţi să privim anul 2015 ca primul după Centenarul Coposu, primul dintr-o posibilă nouă, adevărată, fericită, prosperă Românie!
Haideţi să ţinem cont măcar de-acum înainte de tot ceea ce am avut de învăţat de pe urma Seniorului, de tot ceea ce Centenarul ne-a readus în atenţie!
Haideţi să încercăm să construim acea naţiune şi acel stat românesc în care Corneliu Coposu nu numai că s-ar fi simţit bine – inima lui generoasă, împăciuitoare şi ierătoare îl făcea să se simtă oricum bine în patria lui – dar ar fi fost la locul lui, în firescul lui, în logica minţii şi sufletului lui!
Anul +1. Ar putea fi un nou început. Cel corect, de data asta…
Tudor Călin Zarojanu