13.11.2026 | Știri

Reputatul istoric francez, prof.Stephane Courtois – al treilea laureat al decorației ”Corneliu Coposu

În cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Corneliu Coposu, care s-a desfășurat la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași, pe 11 noiembrie 2026, invitatul special, reputatul istoric francez, domnul profesor Stephane Courtois,, a primit decorația ”Corneliu Coposu”, pentru întreaga sa activitate întru descoperirea și dezvăluirea crimelor comunismului din lume.

Distincția a fost înmânată de către domnul Ion-Andrei Gherasim, președintele Fundației Corneliu Coposu. ”Sunt foarte emoționat pentru această surpriză. Este cea de-a doua distincție pe care o primesc în timpul vieții mele, prima fiind de la Memorialul Sighet, din partea Anei Blandiana și Romulus Rusan, iar acum medalia ”Corneliu Coposu” din partea fundației care-i poartă numele. Asta înseamnă pentru mine mai mult decât orice și recunoașterea că munca mea nu a fost în zadar.” – Stephane Courtois

Copyright © 2026 Fundația Corneliu Coposu - Toate drepturile rezervate. Made by balu