Anunț
Cu multă tristețe, vă aducem la cunoștință că în această noapte a trecut la cele veșnice distinsul nostru prieten și coleg, dl. Mircea Popa Zlatna.
S-a născut la Zlatna(jud. Alba) la 5 noiembrie 1933 într-o familie care a avut mult de suferit din partea regimului comunist. A absolvit Institutul de Mine de la Petroșani.
A fost un apropiat colaborator al Seniorului și un membru marcant al PNȚCD imediat după decembrie 1989. A fost parlamentar de Alba în două legislaturi: deputat(1992-1996) și senator(1996-2000). A fost membru al Comitetului de Conducere PNȚCD și secretar executiv al PNȚCD(1991-1996), vicepreședinte al PNȚCD, între 1996-2000.
Membru al Consiliului Director al Fundației Corneliu Coposu încă de la înființarea sa(1996) a contribuit în mod strălucit prin tot ceea ce a făcut la păstrarea memoriei lui Corneliu Coposu.
Mircea Popa Zlatna și-a iubit țara, i-a prețuit pe înaintași. A dorit, până în ultima clipă, să vadă o Românie în care copiii, nepoții și strănepoții să păstreze Credința, Nădejdea, Dragostea, să nu uite sacrificiile înaintașilor și să își aducă aportul la dăinuirea neamului și pământului strămoșesc. A contribuit la publicarea volumelor de amintiri „Amintiri din Ţara Corvinilor” şi „Amintiri din Ţara Martirilor”, o frescă vie a Ţării Moţilor, amintiri redactate de Ioan Popa-Zlatna, tatăl său. A moștenit lupta părinților, a dus-o mai departe, a insistat ca aceasta să continue așa cum Iuliu Maniu și Corneliu Coposu au dorit.
Familia Popa Zlatna ne-a rugat să vă aducem la cunoștință următoarele:
- marți, 18 martie 2025, după ora 11,00, trupul neînsuflețit va fi depus la capela bisericii ”Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Drumul Taberei, str. Târgu Neamț, nr.12 C( în apropierea parcului Drumul Taberei)
- miercuri, 19 martie 2025, ora 12,00, la biserica ”Nașterii Maicii Domnului” din cartierul Drumul Taberei, str. Târgu Neamț, nr.12 C( în apropierea parcului Drumul Taberei), va avea loc slujba de înmormântare.
- de la biserica unde este Slujba de înmormântare se va merge spre Cimitirul Bisericii Sf. Ilie, str. Floarea de Gheață, nr.1.
Dumnezeu Să-l ierte și Să-i aducă odihna cea veșnică iar întregii familii Să le dea multă mângâiere!
Sincere condoleanțe!