02.11.2020 | Știri

COMUNICAT

Dragi prieteni,

Anul acesta, pe 11 noiembrie, se va împlini un sfert de veac de când Seniorul nu mai este printre noi. Fundația Corneliu Coposu pregătise pentru această dată un eveniment deosebit, ce trebuia să aibă loc la Ateneul Român, în cadrul celei de-a V-a ediții a Galei Corneliu Coposu. Din păcate, situația pandemică actuală și reglementările în vigoare ne-au obligat să anulăm desfășurarea galei.

În condițiile date, miercuri, 11 noiembrie 2020, Fundația Corneliu Coposu dorește să marcheze așa cum se cuvine comemorarea celor 25 de ani de la plecarea spre veșnicie a celui numit atât de frumos: “Președintele moral al României”. Vom încerca, prin intermediul platformei “Zoom”, să transmitem în direct pe pagina noastră de Facebook întâlniri online dedicate comemorării Seniorului.

Astfel:

– în jurul orelor 11,00 – 11,15, pe pagina de Facebook a Fundației va fi transmisă Slujba de Parastas în memoria Seniorului de la Biserica Sfânta Ana din cimitirul Bellu Catolic. Vom face această transmisie deoarece, conform prevederilor legale, în condiții de pandemie numărul persoanelor ce vor putea participa este foarte restrâns. (maxim 15)

– în jurul orelor 16,00 se va transmite live dezbaterea despre ediția a V-a a concursului de eseuri din acest an la care vor participa: d-na Ana Blandiana (președinte Academia Civică și al juriului concursului), dl. Ion-Andrei Gherasim (președinte executiv Fundația Corneliu Coposu) și tinerii câștigători.

– în jurul orelor 19,00 vom transmite live lansarea unei noi cărți despre Senior: “Corneliu Coposu sub lupa securității – declarații, corespondență, conferințe și scrieri inedite“ apărută la Editura “Vremea”. Vor participa: d-na Silvia Colfescu – director Editura Vremea, dl. Marin Pop – autorul cărții, dl. Alexandru Gussi – politolog și dl. Ion-Andrei Gherasim – președinte executiv Fundația Corneliu Coposu.

Pe lângă cele prezentate mai sus, Fundația Corneliu Coposu a mai pregătit și alte surprize, pe care le veți descoperi în zilele următoare.

Vă așteptăm alături de noi pe pagina de Facebook a Fundației Corneliu Coposu!

Ion-Andrei Gherasim

Președinte executiv

Copyright © 2020 Fundația Corneliu Coposu - Toate drepturile rezervate. Made by balu