Comunicat de presă: Expoziție Corneliu Coposu
Expoziția dedicată marelui politician român Corneliu Coposu a ajuns la Iași, fiind parte integrantă a celei de-a IX-a ediții a Galei Corneliu Coposu
De astăzi, 2 noiembrie 2026, publicul larg poate vizita expoziția stradală dedicată lui Corneliu Coposu. Ea este intitulată „Corneliu Coposu, o viață întreagă pentru principii și valori” și cuprinde imagini cu viața marelui politician român, un adevărat exemplu și model de urmat pentru generațiile tinere de pretutindeni.
„În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa şi dacă ea este îmbrățișată de prietenii mei și de opinia publică, apariția sau dispariția mea sunt secundare. Totul este să supraviețuiască o atitudine.” Corneliu Coposu
Expoziția este organizată în aer liber, prin intermediul Galeriei de Artă „La Gard” cu susținerea Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, amplasată pe gardul instituției din Parcul Copou (Bulevardul Carol I, nr. 31) și va putea fi vizitată în perioada 2 – 30 noiembrie 2026, fiind parte integrantă a evenimentelor celei de-a IX-a ediții a Galei Corneliu Coposu.
Organizată de Fundația Corneliu Coposu, gala se va desfășura la Iași, în zilele de 10 și 11 noiembrie 2026, sub tema „Memorie și Identitate”. Evenimentul aduce în prim-plan memoria istorică, valorile democratice, dialogul și responsabilitatea față de binele comun, reunind personalități ale culturii, istoriei, mediului academic și vieții publice din România și Europa.
Marți, 10 noiembrie, de la ora 11:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, va avea loc dezbaterea „Cultura pluralismului și binele comun”. Invitați: Marina Constantinescu, Liviu-George Maha, Ioan Stanomir, Alexandru Gussi și Florea Ioncioaia. Dezbaterea va fi moderată de jurnalistul Cristian Pătrășconiu și va aborda importanța pluralismului, a dialogului și a responsabilității civice într-o societate democratică.
Miercuri, 11 noiembrie, de la ora 11:00, în aceeași locație, va avea loc dezbaterea „Lecția memoriei și a istoriei în combaterea amenințării lui Putin asupra lumii libere”. Vor participa Ana Blandiana, istoricul francez Stéphane Courtois, avocatul Alexandru Postica și cercetătorul Dorin Dobrincu, moderator fiind jurnalistul Dan Manolache. Discuția va evidenția rolul memoriei victimelor totalitarismului și al lecțiilor istoriei în apărarea valorilor lumii libere. Accesul la dezbateri este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Programul se va încheia miercuri, de la ora 19:00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, cu un eveniment cultural special, avându-i ca invitați pe istoricul Stéphane Courtois, coordonatorul volumului „Cartea neagră a comunismului”, și pe scriitoarea Ana Blandiana. Seara va continua cu concertul extraordinar „Bella voce, Bella musica”, susținut de soprana Leontina Văduva, acompaniată la pian de Cătălin Răducanu. Evenimentul va fi prezentat de Marina Constantinescu.
Biletele sunt disponibile pe entertix.ro, myticket.ro și la casieria Teatrului Național Iași.
Evenimentul din 11 noiembrie susține proiectul caritabil Memorialul „Eroi pe fronturi paralele”, prin care memoria și recunoștința față de cei care au traversat marile încercări ale istoriei sunt transformate într-un demers concret de păstrare și transmitere a memoriei.
Parteneri:
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Fundația Hanns Seidel, Fundația Spandugino, Episcopia Romano-Catolică de Iași, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Fundația Academia Civică, Opera Națională Română Iași, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”, Asociația culturală Pro Contemporania, Acțiunea Catolică Iași, Fundația Culturală Memoria
Parteneri media: Radio România Cultural, TVR Iași, Radio Iași, Ercis FM, Sens Politic
Mai multe detalii:
Ion Andrei Gherasim
Președinte Fundația Corneliu Coposu
+40 745 076 791
fundatiacoposu@gmail.com
www.corneliu-coposu.ro

