„Amintiri povestite. Amintiri trăite” – la 105 ani de la nașterea Seniorului
Luni, 20 mai 2019, s-au împlinit 105 ani de la nașterea Seniorului Corneliu Coposu, cel care s-a luptat și și-a sacrificat întreaga lui viață pentru păstrarea principiilor și valorilor adevărate.
Fundația Corneliu Coposu împreună cu Editura Eikon au decis să marcheze acest moment prin lansarea celei de-a doua ediții, revăzute și readăugite,a cărții „Amintiri povestite. Amintiri trăite.”, scrisă cu drag și multă pasiune, de către distinsa și remarcabila soră a Seniorului, doamna Flavia Bălescu-Coposu. Locul ales nu a fost întâmplător, pentru că „Hanul lui Manuc” reprezintă istoria, reprezintă poveștile, reprezintă frumusețea și diversitatea de odinioară a Bucureștiului. Sala mare a hanului s-a dovedit prea…mică pentru un astfel de eveniment, cei veniți cu puțin înainte de orele 16,30, fiind nevoiți să stea în picioare. Am fost onorați și bucuroși să avem alături de noi oameni de calitate, veniți să caute o oază de credință și speranță în aceste vremuri atât de tulburi în care trăim.
Dorim să mulțumim PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, pentru onoarea făcută de a veni și a rosti o rugăciune în memoria Seniorului, precum și, distinselor doamne, Ana Blandiana și Otilia Țeposu, și distinșilor domni, Ion Caramitru, Tudor Călin Zarojanu și Valentin Ajder, pentru emoționantele luări de cuvânt.
Cred că cea mai bună modalitate de a încheia relatarea de ieri sunt chiar cuvintele cu care își termină cartea doamna Flavia Bălescu-Coposu: „Sperăm, căci speranța moare ultima, nu?”
Ion-Andrei Gherasim
Președinte executiv