Regulament concurs de eseuri Corneliu Coposu – ediția a doua
Regulament concurs de eseuri Corneliu Coposu ediția a doua
MOȘTENIREA POLITICĂ A LUI IULIU MANIU ÎN OPERA ȘI ACTIVITATEA LUI CORNELIU COPOSU
Organizatori: Concursul este organizat de Fundaţia Corneliu Coposu în parteneriat cu Fundaţia Academia Civică şi Fundaţia Hanns Seidel.
Scopul proiectului: Proiectul îşi propune să scoată în evidență legătura specială dintre doi oameni, care nu au vrut nimic pentru ei și care s-au dedicat prin morală, luptă și sacrificiu, neamului și României Mari.
Iuliu Maniu și Corneliu Coposu reprezintă modele de dăruire, devotament și viziune politică pentru toți cei care decid să se implice în viața Cetății.
… Pe mine nu reuşesc să mă intimideze, eu de la calea mea nu mă abat, eu hotărârile mele nu mi le schimb, eu ce cred că este bine pentru ţară şi pentru neam, asta fac. (Iuliu Maniu)
Descrierea grupului ţintă: Concursul se adresează studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor din sistemul universitar românesc, din sistemul universitar din Basarabia și Bucovina, precum și din cel european.
Criterii de eligibilitate:
- Vor fi luate în considerare numai lucrările care au ca subiect legătura, activitatea și influența pe care a avut-o Iuliu Maniu asupra lui Corneliu Coposu.
- Vor fi luate în considerare numai lucrări originale, care nu au mai fost publicate sau prezentate în cadrul altor proiecte, conferinţe sau concursuri.
- Vor fi luate în considerare numai lucările cu autor unic, fiecare participant putând concura cu un singur eseu.
- Toate lucrările vor fi verificate anti-plagiat.
Condiţii de redactare:
- Eseurile vor fi redactate în limba română
- Eseurile vor fi acceptate numai în format Word sau PDF
- Eseurile trebuie să aibă intre 5 pagini(minimum) și 40 pagini (maximum)
- Pentru textul folosit în compunerea eseului sugestia noastră ar fi Times New Roman 12
- Pentru notele de subsol sugestia noastră ar fi Times New Roman 10
Data limită de trimitere a eseului este 1 octombrie 2017. Eseurile vor fi trimise împreună cu adeverinţa de student (sau orice alt document care atestă statutul de student) la adresa de email fundatiacoposu@gmail.com. Emailul va conţine numele şi prenumele participantului, data naşterii, universitatea şi facultatea la care este înscris şi oraşul în care locuieşte participantul. Fiecărui autor i se va confirma primirea eseului.
Juriul va fi format din:
- Ana Blandiana, scriitor, preşedinte al juriului
- Doina Alexandru, jurnalist
- Dan Pavel, profesor de ştiinţe politice
- Ioana Boca, istoric
- Tudor Călin Zarojanu, scriitor şi jurnalist
Premii acordate:
- Premiul I – 3000 RON
- Premiul II – 1200 RON
- Premiul III – 800 RON
Termene limită şi etapele concursului
- 27 martie 2017: lansarea concursului
- 1 octombrie 2017: termenul limită pentru trimiterea eseurilor
- 1 noiembrie 2017: juriul desemnat va anunţa câştigătorii
- 11 noiembrie 2017: Gala de premiere a câștigătorilor – Ateneul Român