19.06.2018 | Știri

Scrisoare deschisă ziarului Adevărul

În numele Fundației Corneliu Coposu, vreau să exprim indignarea și dezgustul față de metodele securistice de umilire și după moarte a unui simbol național de demnitate, curaj, sacrificiu și luptă neîncetată pentru principii și valori adevărate, așa cum a fost marele om politic al secolului 20, IULIU MANIU.

Ceea ce a făcut ziarul „Adevărul”, prin reprezentanta lui, doamna Mariana Iancu, care a publicat o pseudo-mărturie, o „descoperire istorică” a unui așa zis istoric, pe numele lui, Marian Zidaru, nu face altceva decât să continue mizeriile și minciunile, pe care le arunca și „înaintașul vrednic” al acestuia, mai precis oficiosul partidului comunist, ziarul „Scânteia”, care nici mai mult, nici mai puțin, în 1945, prin vocea unui redactor al său, pe nume Silviu Brucan, cerea condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu și alți lideri național-țărăniști.

Rugăm, în mod public, conducerea ziarului „Adevărul” să se delimiteze de aceste calomnii ordinare la adresa unuia dintre marii făuritori ai Unirii de la 1918, deoarece aceste lucruri nu fac altceva decât să-i descalifice moral și profesional.

Îi asigurăm pe cei de la ziarul „Adevărul”, pe domnul „istoric” Marian Zidaru, că am luat legătura deja cu prestigioși istorici români și străini, care în curând vor formula un răspuns clar, cu dovezi fără dubii, a moralității și patriotismului adevărat a celui supranumit „Sfinxul de la Bădăcin”, tocmai datorită intransigenței și necedării lui la absolut toate ispitele la care a fost supus în decursul vieții sale de martir.

Ion-Andrei Gherasim
Președinte Executiv

Copyright © 2018 Fundația Corneliu Coposu - Toate drepturile rezervate. Made by balu