Seniorul Corneliu Coposu
Pe Corneliu Coposu nu l-am întâlnit de multe ori. Dar, de aproape sau de la distanță, am fost copleșită de verticalitatea sa, de forța morală de a-și susține crezul până la capăt, de profunzimea credinței. Un om clădit pe o armonie perfectă între spirit și fizic. Între esență și aparență. Un umor fin, o eleganță discretă, un rafinament desăvârșit îi învăluiau întreaga ființă.
La 10 Mai 1995, abia întors din clinica unde își trata de ceva timp cumplita boală, a venit la lansarea primei casete pe care am dedicat-o Regelui Mihai. UNITER-ul era arhiplin, strada era înțesată de lume…
“Credința mea sinceră, pe care o am de când eram mic, și cu care voi trece pe lumea cealaltă, este că democrația și normalizarea în țara românească se va face numai odată cu restaurarea monarhiei. Îndreptăm un gând loial către devotatul nostru Rege, care suferă alături de noi, și care se gândește zilnic la viitorul României. Trăiască Regele! ”
Peste șase luni, constatam, în holul Spitalului Municipal, că, pentru mine, fuseseră ultimele sale cuvinte … M-am dus, imediat ce a fost depus, la sediul PNȚCD. Strecurându-mă cu greu prin puhoiul de lume, îl auzeam: “Nu contează dacă eu mai sunt sau nu. Ideile pentru care am luptat, atitudinea mea, ele ar trebui să supraviețuiască.” Mă muncea un gând și, întâlnindu-l pe scările clădirii pe Remus Opriș, l-am rostit: “Primul cuvânt la ceremonia funerară a Seniorului trebuie să fie al Regelui Mihai.” “Trebuie să aprobăm în Biroul Politic Permanent.” Răspunsul unui membru în conducerea PNȚCD, care lucra alături de Corneliu Coposu în partidul, singurul partid din România, care avea în planul de guvernare restaurarea monarhiei. Mi-am luat singură toate aprobările. Regelui însă nu i s-a aprobat să participe la înmormântarea Seniorului. Au venit doar Regina Ana și Principesa Moștenitoare Margareta. Am telefonat la Versoix și i-am transmis Regelui Mihai rugămintea să înregistreze pe robotul telefonic din casa Seniorului un mesaj pentru ceremonia de doliu. Am luat caseta din mâna doamnei Rodica Coposu și am făcut două copii. Pe 14 noiembrie am dus una din casete în mașina de transmisie a radioului. Am ajuns apoi lângă microfonul din Piața Palatului Regal și, cu o clipă înainte ca domnul Emil Constantinescu și ceilalți oficiali și reprezentanți ai societății civile să-și rostească discursurile, am spus: ”Primul cuvânt la îndurerata ceremonie este al Majestății Sale Regelui Mihai.” Și glasul Regelui s-a revărsat peste întreaga mulțime îndoliată de pierderea unui martir.
S-a spus că din 1938, de la înmormântarea Reginei Maria, nu s-a mai strâns atâta omenire pe străzile și în piețele Bucureștiului. Imensa cruce albă, desfășurată pe capetele a mii de oameni, purta sufletul celui plecat la cele veșnice. Sămânța Seniorului rodea și, din cerurile cele mari și înalte, o adiere îi transmitea ultimul mesaj: “Sunt iarba… Lăsați-mă să lucrez.”
Marilena Rotaru